Ce este pamfletul?

Mult îndrăgiți zburători (peste dealuri, peste nori) deschidem noua secțiune a website-ului PhoenixRadio, secțiune – scrisă și nu vorbită – intitulată, simplu: EDITORIALE , cu un text despre semnificația cuvântului PAMFLET, un concept care, imediat după Revoluție, a încercat să-și recâștige prestigiul din perioada interbelică.

Actul temerar de a decripta, explicita, cât de cât, valențele acestui termen, (adesea, din delăsare și ignoranță, prost înțeles și strâmb practicat), vine pe filiera intensei lui folosiri, atât de către cei care cred că-l pot practica (pseudo-pamfletarii de ocazie), cât și dinspre receptorii/cititorii neinstruiți, (foarte mulți dintre ei atinși de flagelul analfabetismului funcțional, care-l întâmpină și-l evaluează eronat. Dar, hai să vedem, foarte succint, care sunt atributele acestui gen literar situat în vecinătatea liricului.

Pamfletul a intrat în vocabularul limbii române din francezul pamphlet. Istoria lui semantică începe din grecia antică prin juxtapunerea a două cuvinte grecești “pan” = tot și “phlego” a arde.
Riguros vorbind pamfletul este o specie literară satirică, în versuri sau proză (de curând, inclusiv un concept extins în era digitală cu atribute specifice din zona audio-vizuală, prin Gif-uri, Meme-uri, etc) și care drept scop blamarea, ridiculizarea, desființarea persoanelor, operelor, ideilor, programelor electorale, etc., printr-un discurs ermetic și plin de sarcasm.
Pamfletul nu explică, nu comportă valențe justificatoare, nu aduce probe și nu oferă drept la replică. Vasile Șerban, undeva, pe la începutul anilor 2000, numește (într-un articol din Observatorul Cultural) faptul că pamfletul are doar aparența unei confruntări de opinii. Prin urmare, în vituperările lui, pamfletarul își impune cu cinism propriul adevăr în fața unui preopinent formal care e – deliberat – caricaturizat, împins în derizoriu și predestinat (conceptual/simbolic) ‘să dispară’.
În erele totalitare pamfletul nu s-a putut dezvolta decât în forme și formule lipsite de substanță, ca elocvență economiastică și panegiric, taman din motivul că dictatorii nu prea știau de glumă și te turteau imediat ce făceai mișto de ei.
Prin urmare, existența pamfletului (mai cu seamă cel politic) reprezintă un criteriu fundamental al democrației și al libertății.

În istoria literaturii neaoșe precursorul Pamfletului a fost pașoptistul Cezar Bolliac (n. 23 martie 1813, București – d. 25 februarie 1881, București, unul dintre fruntașii revoluției din 1848, poet liric protestatar, promotor al studiilor arheologice și gazetar român.), urmat de Caragiale și Eminescu, ambii pamfletari redutabili. Asta ca să nu mai amintesc de pleiada interbelică de scriitori care excelau în pamflete. De la Iorga, la Cioran, Eliade, până la Eugen Ionescu, Blaga sau Arghezi care spunea (citat de același Vasile Șerban) cum că: “pamfletul trăiește prin sineși ca epopeea sau satira și poate fi cultivat prin frumusețea lui. În slujba frumuseții toate mijloacele sunt licite, inclusiv injuria sau insulta, căci a înjura cu talent e o artă literară tot atât de spinoasă ca lauda în acatiste”. În pamfletul veritabil urâtul și ocara se decantează în esențe pure.”
Cum spuneam, deși pare permisiv, pamfletul nu e pentru oricine. Nici în calitate de creator, nici în calitate de consumator. Pamfletarul genuin este un bijutier al insultei și al sudalmei, un arhitect al sarcasmului care trezește admirație și invidie inclusiv în subiectul supus “catharsisului pamfletar.” Iar prezența lui – necenzurată – dă seamă de libertatea unei societăți. De cealaltă parte, a cititorului/consumatorului de pamflete, nu poți avea pretenția că decelezi valoarea unui pamfletar când ultima ta lectură a fost Capra cu Trei Iezi.

Probabil că singurul pamfletar ‘băneștean-câmpinean’ cu pedigree a fost Sorin Stoica. Ușor de intuit cum ar fi fost perceput stilul său acid – în actualitate – de către grupurile de interese locale (județene/naționale)
În rest, deplâng cumva selectivitatea prețioasă (părtinitoare?) a unor admini/moderatori neaoși care – în anumite grupuri din social-media câmpinene – cenzurează pamfletele politice, opiniile de tot soiul, simplu spus; libera exprimare!
Rămâne un mister cum anumite personaje semianalfabete (gen Misleanu Florin, Administrator pe grupul Esti din Campina daca – un individ care are drept profesie vânzarea de fiare vechi – este mandatat să selecteze, să aprobe (să blocheze, la bunul cherem) texte, autori, jurnaliști, opinii, etc. în virtutea unor umori de autobază. Să fim bine înțeleși: nu e nimic rușinos să ai o profesie anume (o pregătire într-un anumit domeniu social), rușinos e să fii pus (precum Leana și nea Nicu) într-o poziție pentru care n-ai nicio pregătire, devenind, cerber, cenzor, evaluator de texte, critic literar, etc. când tu ești analfabet funcțional ! Revenind la utilitatea socială a Pamfletului (criteriu al libertății absolute, asta dacă vă mai amintiți faimosul protest, mondial, Je suis Charlie) Lăsați Pamfletul Să Fie !
Căci, atunci când el nu va mai exista, când nu va mai fi lăsat să se manifeste, ar trebui să vă puneți niște întrebări intim legate de propria libertate !

Sabin Dăniță